Dicționar de termeni fiscali
Termenii care apar în actele primite de la direcție și în legislația fiscală locală. 139 de termeni.
Lista termenilor
6 termeni conțin „România”. Vedeți toți termenii
N
- Nerezident
-
Orice persoană juridică străină, orice persoană fizică nerezidentă și orice alte entități străine, inclusiv organisme de plasament colectiv în valori mobiliare, fără personalitate juridică, care nu sunt înregistrate în România, potrivit legii.
O
- Organizație nonprofit
-
Orice asociație, fundație sau federație înființată în România, în conformitate cu legislația în vigoare, dar numai dacă veniturile și activele acesteia sunt utilizate pentru o activitate de interes general, comunitar sau nepatrimonial.
P
- Persoană fizică rezidentă
-
Orice persoană fizică ce îndeplinește cel puțin una dintre următoarele condiții:
- are domiciliul în România;
- centrul intereselor vitale ale persoanei este amplasat în România;
- este prezentă în România pentru o perioadă sau mai multe perioade ce depășesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat;
- este cetățean român care lucrează în străinătate, ca funcționar sau angajat al României într-un stat străin.
Prin excepție de la condițiile 1–4, nu este persoană fizică rezidentă un cetățean străin cu statut diplomatic sau consular în România, un cetățean străin care este funcționar ori angajat al unui organism internațional și interguvernamental înregistrat în România, un cetățean străin care este funcționar sau angajat al unui stat străin în România și nici membrii familiilor acestora.
- Persoană juridică străină
-
Orice persoană juridică care nu este persoană juridică română și orice persoană juridică înființată potrivit legislației europene care nu are sediul social în România.
R
- Rezident
-
Orice persoană juridică română, orice persoană juridică străină având locul de exercitare a conducerii efective în România, orice persoană juridică cu sediul social în România, înființată potrivit legislației europene, și orice persoană fizică rezidentă.
- România
-
Teritoriul de stat al României, inclusiv marea sa teritorială și spațiul aerian de deasupra teritoriului și mării teritoriale, asupra cărora România își exercită suveranitatea, precum și zona contiguă, platoul continental și zona economică exclusivă, asupra cărora România își exercită drepturile suverane și jurisdicția, în conformitate cu legislația sa și potrivit normelor și principiilor dreptului internațional.