Impozite și taxe locale
Ce impozite și taxe locale există, cine le datorează, unde se plătesc și cu ce formular se declară.
Pe scurt
Impozitul pe clădiri
Îl datorează anual orice proprietar al unei clădiri din România, la bugetul sectorului în care se află clădirea. Pentru o clădire a statului sau a primăriei care e concesionată, închiriată ori dată în folosință se plătește, în schimb, taxa pe clădiri, de către cel care o folosește. Dacă o clădire are mai mulți proprietari, fiecare plătește pentru partea lui; dacă părțile nu se pot stabili, în părți egale. Temeiul: Codul fiscal, art. 455.
- Declarația pentru impozitul pe clădiri, persoane fizice Descărcați formularul ITL 001/2016 — Declarația pentru impozitul pe clădiri, persoane fizice
- Declarația pentru impozitul sau taxa pe clădiri, persoane juridice Descărcați formularul ITL 002/2016 — Declarația pentru impozitul sau taxa pe clădiri, persoane juridice
Impozitul și taxa pe teren
Îl datorează anual orice proprietar de teren din România, la bugetul sectorului în care se află terenul. Pentru un teren al statului sau al primăriei care e concesionat, închiriat ori dat în folosință se plătește, în schimb, taxa pe teren, de către cel care îl folosește. Temeiul: Codul fiscal, art. 463.
- Declarația pentru impozitul pe teren, persoane fizice Descărcați formularul ITL 003/2016 — Declarația pentru impozitul pe teren, persoane fizice
- Declarația pentru impozitul sau taxa pe teren, persoane juridice Descărcați formularul ITL 004/2016 — Declarația pentru impozitul sau taxa pe teren, persoane juridice
Impozitul pe mijloacele de transport
Îl datorează anual proprietarul unui mijloc de transport care trebuie înmatriculat sau înregistrat în România, cât timp e înmatriculat. Se plătește la bugetul localității unde proprietarul își are domiciliul, sediul sau punctul de lucru. Pentru un vehicul în leasing financiar, impozitul îl datorează locatarul, pe toată durata contractului. Temeiul: Codul fiscal, art. 468.
- Declarația pentru impozitul pe mijloacele de transport Descărcați formularul ITL 005/2016 — Declarația pentru impozitul pe mijloacele de transport
- Declarația pentru mijloacele de transport marfă de peste 12 tone Descărcați formularul ITL 006/2016 — Declarația pentru mijloacele de transport marfă de peste 12 tone
- Declarația pentru mijloacele de transport pe apă Descărcați formularul ITL 007/2016 — Declarația pentru mijloacele de transport pe apă
Taxa pentru servicii de reclamă și publicitate
O datorează cine beneficiază de servicii de reclamă și publicitate pe baza unui contract, cu excepția publicității prin presa scrisă, radio, televiziune și internet. Se plătește la bugetul localității unde se prestează serviciile și se calculează ca procent din valoarea lor, fără TVA; procentul îl stabilește consiliul local. Se varsă lunar, până pe 10 a lunii următoare intrării în vigoare a contractului. Temeiul: Codul fiscal, art. 477.
- Declarația pentru taxa pentru servicii de reclamă și publicitate Descărcați formularul ITL 014/2016 — Declarația pentru taxa pentru servicii de reclamă și publicitate
Taxa pentru afișaj în scop de reclamă și publicitate
O datorează anual cine folosește un panou, un afișaj sau o structură de afișaj pentru reclamă, la bugetul sectorului în care e amplasat. Se calculează pe metru pătrat de afișaj, cu suma stabilită de consiliul local, proporțional cu lunile de afișare. Se plătește în două rate egale, până la 31 martie și 30 septembrie; o taxă de până la 50 de lei se plătește integral până la primul termen. Declarația se depune în 30 de zile de la amplasarea afișajului. Temeiul: Codul fiscal, art. 478.
- Declarația pentru taxa pentru afișaj în scop de reclamă și publicitate Descărcați formularul ITL 015/2016 — Declarația pentru taxa pentru afișaj în scop de reclamă și publicitate
Impozitul pe spectacole
Îl datorează cine organizează în România o manifestare artistică, o competiție sportivă sau o altă activitate distractivă, la bugetul localității în care are loc. Temeiul: Codul fiscal, art. 480.
- Cererea pentru înregistrarea sau vizarea abonamentelor și biletelor de intrare la spectacole Descărcați formularul DGITL 008 — Cererea pentru înregistrarea sau vizarea abonamentelor și biletelor de intrare la spectacole
- Declarația pentru impozitul pe spectacole, pentru activitățile de videotecă și discotecă Descărcați formularul Descărcați — Declarația pentru impozitul pe spectacole, pentru activitățile de videotecă și discotecă
- Decontul impozitului pe spectacole Descărcați formularul ITL 017/2016 — Decontul impozitului pe spectacole
Alte taxe locale
Consiliile locale și Consiliul General al Municipiului București pot institui și alte taxe: pentru folosirea temporară a locurilor publice, pentru vizitarea muzeelor și monumentelor, pentru echipamentele care folosesc infrastructura publică locală ori pentru activitățile cu impact asupra mediului. Se calculează după procedurile aprobate de consiliu. Temeiul: Codul fiscal, art. 486.
- Declarația pentru taxa de utilizare a locurilor publice, persoane fizice Descărcați formularul Descărcați — Declarația pentru taxa de utilizare a locurilor publice, persoane fizice